Deodată o lumină puternică mă orbea și îmi era imposibil să conduc metroul. Parcă șinele dispăruseră și urma să cădem cu toții într-un gol imens. Panică mă cuprinse și am anunțat prin stație că suntem în pericol.
O dată intrați în acel gol imens, am început să plutim, gravitația dispăruse. Am ieșit din cabina conductorului pentru a fi alături de pasageri. Toți erau panicați și parcă îmi cereau socoteală pentru ceea ce se petrecea, deși eu nu aveam nici cea mai mică idee.
Mi-am adunat puținul curaj ce îl mai aveam în mine și am început să caut curajoși printre pasageri. Am făcut o mică trupă și am încercat să ne facem un plan de acțiune. În timpul consultărilor noastre, unul băiețel de vreo 12 anișori, vine lângă noi și ne atenționează.
-Nenea, uite! Uite!
Privind în direcția în care arăta băiatul am văzut o scară care părea salvarea noastră, dar în același timp, o parte din ferestrele de pe partea dreaptă a metroului se întunecaseră. De fapt, o creatură imensă de privea nedumerită din afară. Panica s-a accentuat și parcă uitaserăm de acea scară ce putea fi salvarea noastră.
După câteva minute de groază, am început cu toții să ne pune mintea la contribuție pentru a ajunge la acele scări.
Am căzut de acord că o parte dintre pasageri să încerce să țină ocupat creatura misterioasă, iar cei mai curajoși să creeze un lanț uman în speranța că plutind ajungem la scări.
Când am deschis una dintre ușile metroului, am început să ne unim mâinile, dar după a treia persoană unită în lanț, am constatat că universul era de partea noastră și o forță ne atrăgea înspre scările existente. Rând pe rând, pasagerii au continuat lanțul și se îndreptau spre singura ieșire văzută de noi.
Scăpați din acel gol imens, înaintând pe scările zărite de băiețel, am constatat că am ajuns într-o peșteră. Dacă era o simplă peșteră, cu siguranță era poarta noastră spre ieșire, însă am constatat că am intrat într-un labirint. Asta nu era însă tot...sunete ciudate se auzeau și cum în orice peșteră există ecou, nu conștientizam de unde vine sunetul. Fiind peste 50 de pasageri în metrou, a rezultat mai multe opinii în momentul în care erau la o răscruce și astfel grupul sa tot împărțit pe parcursul aventurii noastre prin labirint. Deodată, mici creaturi ciudate apăreau și dispăreau în calea noastră. Parcă vroiau să ne arate calea sau de fapt doreau să ne ducă spre conducătorul lor. Țipătul uneia dintre pasagere, ne-a făcut atenți la ceea ce ea tocmai descoperise. Era un morman de oase umane. Parcă și puținul curaj ce-l mai avusem începea să dispară. Deși nu aveam cum să e întoarcem, am continuat să încercăm să găsim ieșirea.
Pentru că nu știam ce ne așteaptă am luat cu noi câteva oase, în speranța că ne vor fi mici arme în ideea în care cineva ne va ataca.
Nu mică ne-a fost mirarea când am intrat parcă într-un sanctuar. O creatură imensă și hidoasă, își aștepta parcă cina. În jur avea doar oase. Sfârșitul nostru se prevestea destul de sumbru...
Alarma telefonul meu mobil m-a scăpat. Uhhh! A fost doar un vis!
Era ziua de 3 noiembrie 2017. Așteptam cu nerăbdare lansarea în cinema a filmului Dincolo de orizont. Probabil asta a și stat la baza visului meu.
Dacă sunteți iubitori de Science Fiction, nu ratați să vă luați bilete la lansarea acestui film. Se anunță mult suspans și adrenalină. Trailerul filmului vă poate convinge de acest lucru.
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2017 - Proba 14. “Dincolo de orizont”, dincolo de temeri
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu