vineri, 3 noiembrie 2017

Oglindă, oglinjoară, cine e cea mai frumoasă din țară?

Printre poveștile copilăriei mele, cred că cel mai mult m-a marcat Alba ca Zăpada. Eram fascinată de fiecare fragment din acea poveste. Cel mai mult îmi plăceau pasajele în care oglinda îi dădea peste nas reginei, spunându-i că Albă ca Zăpada e mai frumoasă decât ea. 
Câte dintre femei nu și-ar dori o astfel de oglindă magică?! 
Dacă până acum definiția dată oglinzii era de obiect cu o suprafață netedă și lucioasă de diferite forme, făcut din metal sau din sticlă, acoperit pe o față cu un strat metalic  și având proprietatea de a reflecta razele de lumină și de a forma astfel, pe partea lucioasă, imaginea obiectelor, Answear ne dă mai multe idei și posibilități. 
Acum vor ieși la iveală, nenumărate personaje precum Alba ca Zăpada sau regina din această poveste. Doar că de această dată, personajele noastre vor da moda peste cap, vor revoluționa inclusiv ideea de oglindă, așa cum am făcut și eu. 
Pentru că nu am o oglindă magică precum regina din povestea cu Albă ca Zăpada, am în schimb întotdeauna la mine, ochelarii de soare, cumpărați de la Answear


Nu de puține ori am apelat cu încredere la ei, pentru a-mi reîmprospăta machiajul sau doar pentru a-mi verifica aspectul feței. E deja o obișnuință să-mi pun ochelarii de soare în geantă, în detrimentul oglinzii. Cu ochelarii de soare, împușc doi iepuri dintr-o lovitură. 
O dată, țin să mărturisesc, că mi-am scos un pantof, pentru a-mi verifica machiajul. A fost puțin hilar, dar a fost singura sursă în care îmi puteam reflecta fața, fiindcă în geanta plină cu fel și fel de lucruri nu-mi găseam ochelarii. 


Se pare totuși că nu sunt singura care a apelat la pantofii din picioare pentru a-și reface machiajul. La TV sunt difuzate diverse clipuri ale campaniei TV Answear, în care fiecare persoană participantă dă un nou sens unui articol vestimentar. 
Aswear este retailerul multibrand lansat în România cu o gamă largă de produse de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii.  
Cea mai nouă și creativă competiție Answear, challenge.answear.ro ne invită să testăm moda. Sunt puse la bătaie 18 vouchere și un Fiat 500 legendar. Tot ce trebuie să faci, este să încarci în social media un clip sau o fotografie cu hashtagul #WeAreTheAnswear și unul din premiile puse la bătaie poate fi al tău. 





Nu ezita să-ți pui mintea la contribuție și să arăți și celorlalți ideea ta. Premiile te așteaptă!

Acest articol  a fost scris pentru SuperBlog 2017 - Proba 15. Modă testată în orice ocazie 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu