Pe ce mi-am pus prima amprentă?

Perioada comunistă și necesitatea mămicilor de a se întoarce mult prea repede în câmpul muncii, ''m-a obligat'' să cresc la serviciul mamei mele. Îmi amintesc că eram de câțiva anișori și adormeam de multe ori printre rafturile magazinului în care lucra. Chiar și așa eram fascinată de fiecare dată când primea marfă, când sorta produsele, când punea prețuri, dar mai ales când trebuia să semneze și ștampileze avizele de predare-primire a mărfii. Wow...era ceva ce visam și eu să fac... Nu să vând într-un magazin, cât să ajung să semnez și să ștampilez hârtii. 

Timpul a trecut și se apropria aniversarea mea de 12 toamne 😀. Încă de când am început să merg la școală, părinții mei obișnuiau să ne întrebe atât pe mine, cât și pe frații mei, când se apropia ziua noastră de naștere, ce cadou ne-am dori?! Acum pentru că aveam șansa să-mi împlinesc dorința mea din perioada preșcolară, le-am zis părinților mei că-mi doresc să am propria mea ștampilă. ''Ștampilă?'' a întrebat mama. ''Ce fel de ștampilă?'' ''Vreau o ștampilă pentru biblioteca mea personală'' le-am răspuns. Părinții mei m-au întrebat atunci care ar fi a doua varianță în cazul în care această dorință nu îmi putea fi îndeplinită și i-am lăsat pe  ei să decidă.  

Câți dintre voi nu v-ați dorit când erați copii, să vă puneți amprenta pe tot ceea ce vă înconjoară? Eu eram fascinată, doar la gândul că-mi voi putea lăsa amprenta. 

Zilele au trecut și iată că ziua mea de naștere a sosit. Totul era pregătit și așteptam invitații. Pentru că au vrut să fie primii care îmi oferă cadoul, părinții mei îmi împliniseră dorința. Tocmai primiserăm de la ei, ștampila mult visată. Era perfectă. Puteam acum să-mi pun amprenta pe toate cărțile primite la premiul. Și pentru ca totul să fie perfect, primisem de la frații mei o carte, direct personalizată cu ștampila mea personală. 

(imagine preluată și modificată de pe Roland Partners)

La scurt timp după ziua mea de naștere mi-am convocat familia la o ședință de familie. J Da, ați citit bine. Eu sunt mezina familiei, dar chiar și așa țin minte că într-o seară când ne aflam toți în jurul mesei, l-am rugat pe tatăl meu să împartă cățiile din bibliotecă. Acum pentru că aveam propria-mi ștampilă, trebuia să îmi măresc biblioteca și pe lângă cărțile primite la premiul, vroiam să adaug și o parte din biblioteca familiei. L-am rugat să-mi spună care cărți din biblioteca noastră personală sunt cărțile mele? Fără a ezita, tata mi-a spus că toate cărțile pentru copii din bibliotecă sunt pentru noi (cei trei copii ai familiei). Răspunsul lui nu mi-a convenit așa că am repetat întrebarea ''Eu vreau să știu care sunt ale mele, nu vreau să le împart cu nimeni, decât sub formă de împrumut'', i-am răspuns.

Tata a început să zâmbească și mi-a dat apă la moară, convingându-mă că va împărți cărțile din bibliotecă.

Câteva zile după această discuție, tata mi-a adus în camera mea un morman de cărți din biblioteca noastră personală. ''Poftim'', mi-a zis. ''Astea sunt cărțile tale!''

''Mulțumesc, tata! Acum voi aveam biblioteca mea personală'', i-am zis. Când tata a ieșit din cameră, mi-am scos din sertar stampila mea personalizată și am început să-mi personalizez cărțile.

Deasemenea mi-am pregătit din timp un caiet, ce avea să aibă rol de registru de înregistrări și împrumuturi. Viitoarele înregistrări aveau să fie cărțile ce urma să le primesc ca și premiul, la festivitatea de sfârșit de an.

Era o concurență la mine în clasă, cine are cele mai multe cărți în biblioteca personală. Acestă colecție m-a ajutat de-a lungul timpului și în momentul în care la școală trebuia să ne prezentăm colecția noastră personală. Eu nu mi-a prezentat întreaga bibliotecă, dar am prezentat câteva cărți care erau personalizate cu ștampila mea personală.

Crescând și ajungând la liceu, deja aveam bani de buzunar și am reușit să-mi comand o datieră. Era mai simplu să ștampilez data decât să o scriu la fiecare materie. Din comoditate și pentru a-mi ușura munca aceasta mi-a folosit și după terminarea liceului la primul meu loc de muncă, când fiecare act ce trecea prin mâna mea trebuia înregistrat și datat. 

                                             

Când mi-am comandat datiera, am apelat la firma Colop, cea mai mare firmă de distribuție din România în domeniul ștampilelor. 

Scopul lor este de a oferi clienților diversitate în personalizarea individuală cu ajutorul ștampilelor, scop atins în ceea ce mă privește pe mine, atât cu ștampila mea pentru biblioteca personală, cât și pentru datieră. 

Cele două ștampile care mi-au înfrumusețat copilăria și adolescența au făcut diferența. Datiera era o ștampilă folosită zilnic, față de ștampila mea personalizată care o foloseam doar când mai adăugam o carte nouă în bibliotecă. 

Chiar dacă ștampila era considerată mai mult un instrument pentru persoane juridice, părinții mei mi-au dat ocazia să îmi personalizez încă de mică lucrurile și să fac diferența, așa cu și Colop face diferența în domeniul ștampilelor din România. 

 Acest articol  a fost scris pentru SuperBlog 2017 - Proba a VIII-a.