Luminița de la capătul tunelului!

Deodată o lumină puternică mă orbea și îmi era imposibil să conduc metroul. Parcă șinele dispăruseră și urma să cădem cu toții într-un gol imens. Panică mă cuprinse și am anunțat prin stație că suntem în pericol. 

O dată intrați în acel gol imens, am început să plutim, gravitația dispăruse. Am ieșit din cabina conductorului pentru a fi alături de pasageri. Toți erau panicați și parcă îmi cereau socoteală pentru ceea ce se petrecea, deși eu nu aveam nici cea mai mică idee. 

Mi-am adunat puținul curaj ce îl mai aveam în mine și am început să caut curajoși printre pasageri. Am făcut o mică trupă și am încercat să ne facem un plan de acțiune. În timpul consultărilor noastre, unul băiețel de vreo 12 anișori, vine lângă noi și ne atenționează. 

-Nenea, uite! Uite!

Privind în direcția în care arăta băiatul am văzut o scară care părea salvarea noastră, dar în același timp, o parte din ferestrele de pe partea dreaptă a metroului se întunecaseră. De fapt, o creatură imensă de privea nedumerită din afară. Panica s-a accentuat și parcă uitaserăm de acea scară ce putea fi salvarea noastră. 

După câteva minute de groază, am început cu toții să ne pune mintea la contribuție pentru a ajunge la acele scări. 

Am căzut de acord că o parte dintre pasageri să încerce să țină ocupat creatura misterioasă, iar cei mai curajoși să creeze un lanț uman în speranța că plutind ajungem la scări. 

Când am deschis una dintre ușile metroului, am început să ne unim mâinile, dar după a treia persoană unită în lanț, am constatat că universul era de partea noastră și o forță ne atrăgea înspre scările existente. Rând pe rând, pasagerii au continuat lanțul și se îndreptau spre singura ieșire văzută de noi. 

Scăpați din acel gol imens, înaintând pe scările zărite de băiețel, am constatat că am ajuns într-o peșteră. Dacă era o simplă peșteră, cu siguranță era poarta noastră spre ieșire, însă am constatat că am intrat într-un labirint. Asta nu era însă tot...sunete ciudate se auzeau și cum în orice peșteră există ecou, nu conștientizam de unde vine sunetul. Fiind peste 50 de pasageri în metrou, a rezultat mai multe opinii în momentul în care erau la o răscruce și astfel grupul sa tot împărțit pe parcursul aventurii noastre prin labirint. Deodată, mici creaturi ciudate apăreau și dispăreau în calea noastră. Parcă vroiau să ne arate calea sau de fapt doreau să ne ducă spre conducătorul lor. Țipătul uneia dintre pasagere, ne-a făcut atenți la ceea ce ea tocmai descoperise. Era un morman de oase umane. Parcă și puținul curaj ce-l mai avusem începea să dispară. Deși nu aveam cum să e întoarcem, am continuat să încercăm să găsim ieșirea. 

Pentru că nu știam ce ne așteaptă am luat cu noi câteva oase, în speranța că ne vor fi mici arme în ideea în care cineva ne va ataca. 

Nu mică ne-a fost mirarea când am intrat parcă într-un sanctuar. O creatură imensă și hidoasă, își aștepta parcă cina. În jur avea doar oase. Sfârșitul nostru se prevestea destul de sumbru...

Alarma telefonul meu mobil m-a scăpat. Uhhh! A fost doar un vis!

Era ziua de 3 noiembrie 2017. Așteptam cu nerăbdare lansarea în cinema a filmului Dincolo de orizont. Probabil asta a și stat la baza visului meu. 

Dacă sunteți iubitori de Science Fiction, nu ratați să vă luați bilete la lansarea acestui film. Se anunță mult suspans și adrenalină. Trailerul filmului vă poate convinge de acest lucru. 

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2017 - Proba 14. “Dincolo de orizont”, dincolo de temeri

''Sucul nu e bun, vreau apă!''

''E oglindă cerului, în adăpostul pământului'' Ghici ciupercă ce-i?

Încă din cele mai vechi timpuri, apa a ocupat un rol primordial în viața noastră. De la nevoia fiziologică de hidratare, până la prepararea hranei și igiena personală, toate aceste acțiuni au stat în spatele lor existența apei. 

Mulți dintre noi, cu siguranță ignorăm adevărata importanță a apei. Apelăm la ea probabil în momentul în care suntem lipsiți de hidratare. 

De 3 săptămâni suntem în vacanță, în România. Și pentru că nu am mai fost acasă din martie, vacanța noastră a fost mai mult un maraton pe la rude și prieteni. Cele aproape 7 luni petrecute departe de familie și prieteni, au nutrit în aceștia un dor imens pentru noi, dar cu siguranță mai mult pentru băiețelul nostru. Pentru că la cei aproape 3 ani ai săi, e în perioada în care trebuie să știe tot ce mișcă și ne înconjoară, de la cel cu sânul gură pân' la cel cu barba sură, toți vroiau să-i intre în grație. De la cele mai interesante jucării, până la produse alimentare cumpărate sau gătite pe placul lui, Andres încerca să profite de această situație. Noi, părinții lui, am trecut pe locul doi în ochii părinților noștri. Acum ei au un nepoțel care le fură privirea de fiecare dată. 

Într-una din zile, Andres spune că îi e sete și imediat vine răspunsul la gazda în casa căreia ne aflam ''îți pun acum un pahar de suc''. Din umbră, am urmărit, fără să intervin, întreaga scenă. Răspunsul lui Andres a fost unul de milioane ''Sucul nu e bun, eu vreau apă'' a răspuns el. 

Persoana în cauză s-au uitat la mine, puțin mirată. Pentru a veni în completarea la ceea ce Andres îi spusese deja, i-am zis că noi în casă avem foarte multe plante. De cele mai multe ori, Andres mă ajută să ud acele plante și a învățat că apa ne oferă hidratarea. Ca să creștem mari și sănătoși avem nevoie de apă. Dacă plantelor le oferim apă spre hidratare, de ce le-am oferi copiilor noștri suc? 

Puțin cu musca pe căciulă, gazda noastră aduce din bucătărie o sticlă de apă. Era apă de izvor îmbuteliată. ''Pișcă?'' a întrebat Andres? El era curios să știe dacă e carbogazoasă sau plată. Gazda l-a asigurat că este apă plată de izvor. 

Pentru că era pentru prima dată când văzusem apa LA FANTANA la pet de 0,5 l. Am aflat că e un produs nou și se vinde atât plată, cât și carbogazoasă. 

La finalul vizitei noastre, gazda s-a scuzat pentru situația neplăcută creată. Am liniștit-o spunându-i că băiețelul meu ști mai bine decât mulți adulți importanța apei. Noi, părinții lui, am avut grijă să-i transmitem prin exemplul propriu ceea ce știe el azi. Apa e cea care ne astâmpără setea și nu poate să lipsească din viața noastră. 

Răspunsul ghicitorii: apa de fântână 😊.

Acest articol  a fost scris pentru SuperBlog 2017 - Proba 13. Apa de izvor La Fântâna – hidratare și inspirație la purtător!

Acasă, acolo unde mă încarc cu energie pozitivă!

Pentru că atunci când achiziționezi o locuință, fie ea casă sau apartament, legea te obligă să ai un certificat energetic, însă nimeni nu îți garantează că acea casă îți va oferi energia necesară unei vieți liniștite. 

Momentul în care eu și soțul meu, ne-am achiziționat prima noastră locuință, am știut că acea casă se va transforma foarte curând în ACASĂ. Deși încă eram necăsătoriți, ne-am amenajat apartamentul pe gustul și placul nostru. 

Mai întâi de toate am apelat la un auditor energetic, care ne-a propus soluții pentru îmbunătățirea performanțelor energetice ale apartamentului nostru. Pentru că suntem ecologiști convinși am încercat să reamenajăm apartamentul astfel încât să economisim energia cât mai bine. Aveam nevoie de orice fărâmă de energie pentru a ne încărca pozitiv când venim acasă după fiecare zi de muncă. 

Am ales să folosim panouri solare, să izolăm bine pereții și ferestrele, să folosim aparate electrice și electrocasnice de calitate, dar nu în ultimul timp să folosim becurile economice.

Aparatele electrocasnice pe care le deținem, într-adevăr au fost puțin mai scumpe, dar ne oferă un confort ridicat și deasemenea au un consum mic de energie. Un mic exemplu poate fi plita cu inducție pe care o deținem. Oricât de mare ar fi circumferința arzătorului plitei, acesta încălzește doar suprafața pe care o deține vasul de gătit, astfel nu există pierderi de energie. 

Toate aceste acțiuni ne-au scăzut consumul de energie electrică. Scăzând consumul de energie electrică, economiseam bănuți, care ne-a dat posibilitate să ne împlinim mai multe dorințe și astfel să ne încărcăm cu energie pozitivă. 

La scurt timp după ce am devenit o familie cu acte în regulă, casa noastră emana din ce în ce mai multă energie pozitivă. Urma să devenim părinți, iar această veste ne umplea sufletul și casa de bucurie. 

Acum când copilul nostru are deja aproape 3 ani, fiecare zi e un motiv de bucurie. Acasă suntem înconjurați doar de energie pozitivă. Acasă găsim înțelegere, eu în soțul meu, soțul meu în mine, iar copilul nostru în noi, părinții lui. 

Acasă e locul unde ne întoarcem cu drag după o zi istovitoare de muncă, acasă găsim pacea și liniștea. Când intri la noi în casă, mesajul inscripționat pe primul perete ce-ți iasă în cale te atenționează: '' În această casă râdem mult, spunem ne pare rău și iertăm, ne ajutăm reciproc, suntem gălăgioși și ne distrăm, avem vise mari pe care le împlinim împreună, pentru că în această casă ne iubim!''

O zi obișnuită în casa noastră înseamnă multă joacă, cântec și voie bună! 

Ce energie emană casă voastră?

Acest articol  a fost scris pentru SuperBlog 2017 - Proba a XII-a.

Primul meu credit = rampa mea de lansare 😉

Perioada post-natală a fost perioada în care am realizat că trebuie să fac ceva, sau mai exact trebuie să schimb ceva. Deși venirea pe lume a unui copil e un motiv imens de bucurie, totodată  conștientizezi că acesta îți solicită foarte mult atenția și astfel timpul pentru propria persoană e unul limitat. Am realizat deasemenea că veniturile noastre sunt insuficiente. Salariul soțului și indemnizația pentru creșterea copilului nu acopereau cheltuielile noastre și asta mi-a dat de gândit.

Dintotdeauna am fost pasionată de handmade și mi-a zis atunci că este timpul să încerc să fac și bani din asta. Dar pentru că orice început cere un sacrificiul, eu nu am fost excepția de la regulă. Mica mea afacere avea, mai întâi de toate, nevoie de resurse financiare. Timpul meu era deja limitat o dată cu venirea pe lume a copilului nostru, dar a început să-mi planific aproape fiecare pas. În timpul în care el dormea eu munceam, la ceea ce avea să fie pasiunea și afacerea mea, sau mai bine zis a familiei.

Cum veniturile noastre erau limitate, nu mi-am permis să fac economii ca să pot porni mica mea afacere, așa că am apelat la un credit online, în condițiile în care copilul meu fiind mic, nu îmi puteam permite să colind băncile în găsirea unui credit ideal. 

Aveam nevoie de un împrumut rapid, așa că am apelat la Telecredit.ro. Solicitarea de credit am făcut-o online și nu a durat mai mult de 5 minute. Pentru prima solicitare suma maximă a fost de 500 lei (împrumut cu dobândă 0), dar eu am solicitat doar 300 lei. Am investit acei bani în materiale și în cel mai scurt timp deja veniseră și primele comenzi. Nu a fost nevoie să aștept până la data scadentă a creditului (30 de zile calendaristice disponibile) că am reușit să plătesc împrumutul anticipat. Pentru că de la o comandă la alta reușeam să-mi achiziționez mai  multe materiale, dorința mea a fost să-mi dezvolt activitatea, așa că am apelat la un al doilea împrumut. Pentru cel de-al doilea împrumut am ales să solicit suma maximă permisă, adică 2000 lei cu o dobândă de 1,2% / zi, bani care m-au ajutat să-mi achiziționez prima mea mașină de cusut. Pentru că inițial a fost un împrumut până la salariu, comenzile realizate până la data scadenței nu au fost suficiente încât să acopere împrumutul, așa că am apelat cu încredere la serviciul de refinanțare. Încet, încet afacerea mea a prins rădăcini.
Chiar dacă un credit nu poate fi considerat niciodată o sursă de venit, în cazul meu împrumutul de la Telecredit m-a ajutat să-mi transform pasiunea într-o sursă de venit.
De cele mai multe ori când considerăm că veniturile noastre nu ne mai ajung, trebuie să găsim soluția ce stă ascunsă înlăuntrul nostru. Creditele bancare sau creditele nebancare ne vin în ajutor, dar soluția e întotdeauna la noi.

Acest articol  a fost scris pentru SuperBlog 2017 - Proba a XI-a. Situația prezentată este una fictivă, dar toate celelalte informații sunt reale. 

Ce ai în geanta asta, femeie???

Era o zi frumoasă de vară, când întorcându-mă mai devreme de la serviciu, soțul meu mă aștepta pregătit în casă. Intrând pe ușă mă repezește și îmi spune: ''Azi vreau să te scot în oraș! E prea frumos afara ca să nu profităm'' mi-a zis. Zis și făcut. Am intrat rapid la un duș și după ce mi-am pus pe mine un tricou și o pereche de pantaloni scurți, eram deja în hol să mă încalț. Pentru că nu vroiam să mai intru în cameră după geantă, l-am rugat pe el să mi-o aducă. 

''Ce ai în geanta asta, femeie?''

M-a întrebat soțul meu. ''Poți să o folosești pe post de armă, la cât de grea e'' a completat el. 

Nu am considerat niciodată ca am prea multe în geantă. Dar ceea ce el mi-a spus mi-a dat de gândit, așa că l-am rugat să aștepte câteva minute să-i arăt ce am în geantă și eventual să elimin ceea ce era inutil. 

Deschizând geanta, soțul meu aștepta să vadă ''comoara'', de parcă aș fi deschis Cutia Pandorei. Primul obiect scos din geantă au fost cheile de la mașină. Nu aș putea renunța la ele și nici buzunarele de la pantaloni nu sunt suficient de spațioase. Apoi am scos telefonul și portofelul.  

Fără să-i dau posibilitatea soțului mei de a aduce comentarii la portofelul meu prea mare, i-am ''tăiat craca'' arătându-i interiorul portofelului, în care puteam să-mi pun atât carduri, buletin, permisul de conducere, cât și bancnote și mărunțiș. 

Sub portofel, era agenda. Nu aveam cum să merg la serviciul fără ea. Asta denotă că sunt o persoană organizată, sau cel puțin așa vreau să cred. Am mai scos din geantă, un rimel și un luciu de buze și deasemenea peria de păr și o oglindă de buzunar. Nu sunt adepta make-up-ului, dar uneori vreau să-mi scot ochii în evidență și în același timp să fiu naturală, așa că aplic doar puțin rimel pe gene și luciu pe buze 😉.

Am mai găsit în geantă un absorbant pentru că nu îmi place să fiu luată prin surprindere. Pachetul cu batistuțe e și el nelipsit din geanta mea de zi cu zi. 

Ochelarii de soare și căștile de la telefon erau în buzunarul interior al genții. Nu plec decât până la magazinul din colț, fără aceste obiecte. Ochelarii sunt accesoriul meu cel mai de preț 😎, iar căștile le folosesc atunci când renunț la mașină și aleg să folosesc mijloacele de transport în comun (mă scapă de plictiseală). 

Tot în buzunarul genții, am mai găsit o clemă pentru păr și câteva agrafe. 

Pe fundul genții stătea parcă ascunsă bateria externă, care m-a salvat de multe ori. Nimănui nu cred că-i convine să rămână fără baterie la telefon când îi e lumea mai dragă, așa că eu am acoperire în astfel de cazuri. E baterie cu panou solar, așa că în momentul în care sunt în mașină o las pe bord pentru  se încărca, iar la nevoie apelez cu încredere. 

Lângă bateria externă era o trusă de unghii. Văzând-o soțul meu era curios dacă merg  la serviciul sau merg să-mi fac unghiile, în timpul programului de lucru?! Nu de puține ori mi-am agățat unghiile și acea trusă m-a ajutat. Așa că puținul spațiu oferit în geanta mea, nu e un capăt de țară. Nu vroiam să renunț la ea. 

Nu era nimic inutil în ea, așa că nu aveam ce să elimin. Armă sau nu, obiectele din geanta mea îmi erau indispensabile. 

Pentru că urma însă să ieșim la o plimbare, am decis să fac o excepție și să-mi iau un rucsac. Mi-am pus în el portofelul, telefonul și o sticlă de apă și am plecat să ne plimbăm.  

Soțul meu, bineînțeles că și-a pus portofelul într-un buzunar și telefonul în celălalt, și era gata de plecare, dar eu nu pot pleca de acasă fără o geantă sau un rucsac. Parcă nu sunt eu!

Voi ce ascundeți în geantă? Este și geanta voastră o ''armă''?

Acest articol  a fost scris pentru SuperBlog 2017 - Proba a X-a.

Decizii înțelepte datorate unui vis!

Citisem de curând un articol, în care am aflat că liderul tibetan, Dalai Lama a participat în calitate de jurat la show-ul culinar, Masterchef din Australia. Cred că asta mi-a și influențat visul de astă-noapte.

Am visat că lucram într-un restaurant de top din New York, restaurant cotat cu 3 stele Michelin. Deși era un restaurant de top, și eram obisnuită ca oameni de seamă precum Obama, sau mai nou Donald Trump să ne calce pragul, am fost mai mult decât emoționată când am aflat că tocmai ne-a trecut pragul nimeni altul decât Dalai Lama. I-am citit aproape toate cărțile ce mi-au căzut în mână, iar faptul că acum putea găti pentru el, era pentru mine un privilegiu. 

Se afla în restaurantul nostru împreună cu Bill de Blasio, primarul New York-ului. Din ce am aflat de la ospătar, păreau a fi foarte antrenați în discuții. 

Eram pusă într-un impas. Ospătarul tocmai îmi spusese că liderul tibetan a lăsat la latitudinea mea de chef să-i surprind papilele gustative. Nu cred că liderul tibetan ar fi vrut să mă pună în dificultate, ci de fapt mi-a venit în ajutor. În calitate de călugăr budist el este recunoscător pentru orice mâncare. Dar chiar și în acest fel, trebuia să-i ofer ce e mai bun. Primarul New York-ului ne mai călcase pragul de atâtea ori și el părea un om foarte sociabil și fără prea multe pretenții. Știam despre el că preferă mâncare cât mai sănătoasă.

Pentru Dalai Lama, în schimb, nu gătisem niciodată, dar citisem că preferă alimentele simple, precum pâinea, brânza, tofu, ciupercile și verdeața. Știind acestea am ales să le gătesc orez iute chinezesc. 

Ingrediente folosite:

- 100 gr. ciuperci champgnion;

- 100 gr. mazăre;

- 50 gr porumb;

- 1 morcov mediu;

- 1 ardei kapia;

- 1 ardei gras verde;

- semințe de chilli;

- 1 usturoi;

-  puțin ghimbir (un vârf de cuțit);

- 20 gr. sos de soia;

15 ml ulei proaspăt de susan.

Am călit ciupercile într-o tigaie adâncă, ardeiul kapia, ardeiul gras, morcovii, mazărea și porumbul pentru aproximativ 15 minute până au devenit rumene. După ce s-au rumenit legumele, am adăugat, ghimbirul, usturoiul, sosul de soia și excepționalul ulei proaspăt de susan. Am adăugat apoi orezul și l-am pus pe farfurie pentru a fi servit.

Vă spuneam că uleiul de susan era proaspăt. Era făcut tocmai de mine. În bucătăria restaurantului aveam în dotare cea mai eficientă presă de ulei la rece. Noi pregăteam uleiul în propria bucătărie, pentru a avea siguranța că oferim clienților noștri cei mai bun nutrienți din alimente.

Eu am ales să-i ofer liderului tibetan ulei extra-virgin de susan, știind că susanul este una din cele mai vechi plante cultivată pentru ulei de cel puțin 5000 de ani. De mai bine de 3600 de ani e folosit ca și medicament împotriva multor boli, dar se știe că femeile din Egiptul antic foloseau susanul pentru longevitate. Viață lungă îi doresc și liderului spiritual tibetan. 

Când m-am trezit din vis mi-am dat seama, ca de fiecare dată, că orice vis ne transmite de multe ori dorințe sau îngrijorările noastre pe care nu le conștientizăm în timpul zilei. 

Probabil acest vis a vrut să-mi transmită că îmi doresc să-l întâlnesc pe Dalai Lama, dar în același timp am dedus că trebuie să gătesc cât mai sănătos pentru familia mea. 

Așa că am intrat pe magazinul profistore.ro, unde erau aflat că presa de ulei Yoda face cel mai pur ulei. 

Am decis să comand această presă și să ofer familiei mei cel mai bun ulei din orice semințe; de la semințe de floarea soarelui, la migdale, nuci și susan. Orice semințe pot fi transformate foarte ușor în ulei cu ajutorul acestei prese pe care am adăugat-o în rândul electrocasnicelor din bucătăria mea. 

Acest articol  a fost scris pentru SuperBlog 2017 - Proba a IX-a.

Pe ce mi-am pus prima amprentă?

Perioada comunistă și necesitatea mămicilor de a se întoarce mult prea repede în câmpul muncii, ''m-a obligat'' să cresc la serviciul mamei mele. Îmi amintesc că eram de câțiva anișori și adormeam de multe ori printre rafturile magazinului în care lucra. Chiar și așa eram fascinată de fiecare dată când primea marfă, când sorta produsele, când punea prețuri, dar mai ales când trebuia să semneze și ștampileze avizele de predare-primire a mărfii. Wow...era ceva ce visam și eu să fac... Nu să vând într-un magazin, cât să ajung să semnez și să ștampilez hârtii. 

Timpul a trecut și se apropria aniversarea mea de 12 toamne 😀. Încă de când am început să merg la școală, părinții mei obișnuiau să ne întrebe atât pe mine, cât și pe frații mei, când se apropia ziua noastră de naștere, ce cadou ne-am dori?! Acum pentru că aveam șansa să-mi împlinesc dorința mea din perioada preșcolară, le-am zis părinților mei că-mi doresc să am propria mea ștampilă. ''Ștampilă?'' a întrebat mama. ''Ce fel de ștampilă?'' ''Vreau o ștampilă pentru biblioteca mea personală'' le-am răspuns. Părinții mei m-au întrebat atunci care ar fi a doua varianță în cazul în care această dorință nu îmi putea fi îndeplinită și i-am lăsat pe  ei să decidă.  

Câți dintre voi nu v-ați dorit când erați copii, să vă puneți amprenta pe tot ceea ce vă înconjoară? Eu eram fascinată, doar la gândul că-mi voi putea lăsa amprenta. 

Zilele au trecut și iată că ziua mea de naștere a sosit. Totul era pregătit și așteptam invitații. Pentru că au vrut să fie primii care îmi oferă cadoul, părinții mei îmi împliniseră dorința. Tocmai primiserăm de la ei, ștampila mult visată. Era perfectă. Puteam acum să-mi pun amprenta pe toate cărțile primite la premiul. Și pentru ca totul să fie perfect, primisem de la frații mei o carte, direct personalizată cu ștampila mea personală. 

(imagine preluată și modificată de pe Roland Partners)

La scurt timp după ziua mea de naștere mi-am convocat familia la o ședință de familie. J Da, ați citit bine. Eu sunt mezina familiei, dar chiar și așa țin minte că într-o seară când ne aflam toți în jurul mesei, l-am rugat pe tatăl meu să împartă cățiile din bibliotecă. Acum pentru că aveam propria-mi ștampilă, trebuia să îmi măresc biblioteca și pe lângă cărțile primite la premiul, vroiam să adaug și o parte din biblioteca familiei. L-am rugat să-mi spună care cărți din biblioteca noastră personală sunt cărțile mele? Fără a ezita, tata mi-a spus că toate cărțile pentru copii din bibliotecă sunt pentru noi (cei trei copii ai familiei). Răspunsul lui nu mi-a convenit așa că am repetat întrebarea ''Eu vreau să știu care sunt ale mele, nu vreau să le împart cu nimeni, decât sub formă de împrumut'', i-am răspuns.

Tata a început să zâmbească și mi-a dat apă la moară, convingându-mă că va împărți cărțile din bibliotecă.

Câteva zile după această discuție, tata mi-a adus în camera mea un morman de cărți din biblioteca noastră personală. ''Poftim'', mi-a zis. ''Astea sunt cărțile tale!''

''Mulțumesc, tata! Acum voi aveam biblioteca mea personală'', i-am zis. Când tata a ieșit din cameră, mi-am scos din sertar stampila mea personalizată și am început să-mi personalizez cărțile.

Deasemenea mi-am pregătit din timp un caiet, ce avea să aibă rol de registru de înregistrări și împrumuturi. Viitoarele înregistrări aveau să fie cărțile ce urma să le primesc ca și premiul, la festivitatea de sfârșit de an.

Era o concurență la mine în clasă, cine are cele mai multe cărți în biblioteca personală. Acestă colecție m-a ajutat de-a lungul timpului și în momentul în care la școală trebuia să ne prezentăm colecția noastră personală. Eu nu mi-a prezentat întreaga bibliotecă, dar am prezentat câteva cărți care erau personalizate cu ștampila mea personală.

Crescând și ajungând la liceu, deja aveam bani de buzunar și am reușit să-mi comand o datieră. Era mai simplu să ștampilez data decât să o scriu la fiecare materie. Din comoditate și pentru a-mi ușura munca aceasta mi-a folosit și după terminarea liceului la primul meu loc de muncă, când fiecare act ce trecea prin mâna mea trebuia înregistrat și datat. 

                                             

Când mi-am comandat datiera, am apelat la firma Colop, cea mai mare firmă de distribuție din România în domeniul ștampilelor. 

Scopul lor este de a oferi clienților diversitate în personalizarea individuală cu ajutorul ștampilelor, scop atins în ceea ce mă privește pe mine, atât cu ștampila mea pentru biblioteca personală, cât și pentru datieră. 

Cele două ștampile care mi-au înfrumusețat copilăria și adolescența au făcut diferența. Datiera era o ștampilă folosită zilnic, față de ștampila mea personalizată care o foloseam doar când mai adăugam o carte nouă în bibliotecă. 

Chiar dacă ștampila era considerată mai mult un instrument pentru persoane juridice, părinții mei mi-au dat ocazia să îmi personalizez încă de mică lucrurile și să fac diferența, așa cu și Colop face diferența în domeniul ștampilelor din România. 

 Acest articol  a fost scris pentru SuperBlog 2017 - Proba a VIII-a.

Cursuri de limbi străine = Șansa de a avansa!

Mulți dintre voi, cei ce-mi citit postările știți că noi ne-am mutat de curând la Londra. O țară nouă, cu o cultură nouă, servicii noi, oameni noi, și nu în ultimul timp o limbă străină. Poate vă întrebați cât de mult ne-a folosit limba străină învățată la școală sau dacă am urmat ceva cursuri de limbi străine. Răspunsul este simplu: pentru o conversație simplă și un job care nu prea te lasă să avansezi e suficientă limba engleză învățată în școală, dar dacă vrei un job în care poți să crești și să te dezvolți ai nevoie de un curs de limbă obligatoriu. De ce? Pentru că limbile străine învățate la școală sunt limitate. Te ajută la nivel conversațional și cam atât. Când deja ai un job care îți cere să vorbești în limba engleză, engleza învățată în școală nu e suficient. Și aici intervin cursurile de limbi străine pentru firme. 

Cursuri de limbi străine pentru firme

Venind în vizită în România, m-am întâlnit cu o cunoștință, ajunsă între timp director de vânzări la o companie mare din Cluj Napoca. Această companie are sucursale atât în Europa, cât și în Asia. Când am auzit Asia, am întrebat-o dacă a fost vreodată în depozitele din Asia și dacă a avut contact direct cu angajații?!

Răspunsul ei a fost foarte prompt și am aflat că e răspunzătoare pentru depozitele din China și că a fost aproape în fiecare depozit pe care compania ei îl deține în această țară. 

Eram atât de curioasă cum s-a înțeles ea cu muncitorii chinezi?! 🙂 Eu am la Londra prin natura jobului meu contact cu toate națiile, dar cel mai greu ma înțeleg cu chinezii. Parcă stârcesc prea mult cuvintele, îi spuneam prietenei mele. 

Am aflat de la ea că toți angajații companiei din care face parte pot beneficia de cursuri de limbi străine. 

Pentru că această companie este o companie tip piramidă, pentru  putea crește și a te dezvolta, trebuie să investești mai întâi în tine și în cunoștințele tale. Această companie însă, vine în ajutorul angajatului și îi pune la dispoziție cursuri de limba engleză. Pentru că limba engleză este limbă internațională și mai mult decât folositoare tuturor celor ce vor să promoveze.

Cunoștința mi-a mi-a zis deasemenea că doar vorbind aceeași limbă cu angajații tăi, poți să-i descoperi și să le ajungi la suflet. Pentru angajații din depozite, compania lor oferă cursuri de limba engleză, iar pentru directorii zonali, directorii de vânzări și ceilalți din conducere se oferă cursuri în diverse limbi; fiecare la care vrea să ia parte. 

Prietena mea pentru că, așa cum am mai spus mai sus, răspunde de depozitele din China, a urmat cursului de limba chineză. 

Tot de la cunoștința mea am aflat despre Agenția de traduceri Swiss Solutions, agenție ce furnizează servicii de traduceri specializate de mai bine de 13 ani și care acum oferă cursuri de limbi străine pentru firme. Aceste cursuri vin în ajutorul tuturor firmelor oferind cursuri de limbi străine specializate. Deși limba engleză,spre exemplu, e aceeași, termenii sunt specifici fiecărui sector de activitate și tocmai acesta este scopul unui curs de limbi străine pentru firme; să ofere clientului ceea ce are el nevoie și nu generalități. 

Am rămas plăcut surprinsă și profund impresionată de aceste informații și am realizat că există și manageri care pun angajații pe primul loc. Astfel dezvoltându-și angajații, ajunge să aibă o echipă din ce în ce mai bună. Investind în oameni, defapt investim în noi și în viitorul nostru!

Punct roșu pentru toate firmele care investesc în angajaților!

 Acest articol  a fost scris pentru SuperBlog 2017 - Proba a VII-a.

Revelion în stil Royal 👑👑👑

Deşi abia s-a încheiat vara, deja ne pregătim pentru iarnă şi mai exact pentru trecerea dintre ani.

De aproape 3 ani, familia noastră s-a mărit şi o dată cu acest eveniment, ieşirile noastre cu prietenii la cabane s-au cam rărit. Dar pentru că nu doar noi ne-am mărit familia, ci între timp şi alți prieteni ne-au urmat exemplu, anul acesta vom sărbători cu toții, de la mic la mare, în Poiană. Nu vă imaginați că va fi orice poiană, este vorba de Poiana Braşov.

Am ales ca şi loc de cazare în Poiana Brașov, Hotelul Royal. Asta după ce am cercetat îndeaproape toate posibilitățile. Pentru că suntem un grup mixt cu petrecăreți singuri, dar și familii cu copii, am ales acest hotel. 

Hotelul Royal din Poiana Brașov are ca și dotări pentru familie camere special concepute pentru familie și spații de joacă pentru copii, deasemenea are cameră de jocuri cu darts și biliard. Depozitul de schiuri și pârtia de schi din apropiere este special destinat pentru cei cu adrenalină, iar sauna așteaptă să ofere tuturor o porție de relaxare. Fiecare camera are baie proprie dotată cu cadă sau duș, iar televizorul este un alt obiect aflat în fiecare camera. Internetul Wifi este gratuit și nelimitat în întreaga proprietate a hotelului. 

Pentru că suntem nerăbdători să ajungem în poiană, deja ne-am făcut și un plan de bătaie.

Un program zilnic arată cam așa (e doar scriptic acum, dar îl vom pune în practică în scurt timp):
8:00 - 8.30 - Trezirea
9:00 - Micul dejun
10:00 - Plecarea pe pârtie
12:00 - 13:00 - Prânzul
13:30 - 16:00 - Somnul de amiază al copiilor și ale celor mari 😀
17:00 - 19:00 - Activități 

19:30 - 20.30 - Cina

20.30 Plimbarea de seară, pentru un somn mai bun

La activități în ceea ce privesc copiii e foarte simplu, că vom avea cu noi diverse jocuri pentru ei, sau vom putea beneficia de terenul de joacă pus la dispoziție de către hotel. În ceea ce privesc adulții, băieții deja se gândesc că vor face campionate de biliard și de darts. Deja se și gândesc la pedepse pentru pierzători... Wow, mă și gândesc deja ce distractiv va fi, să-i văd aruncați prin zăpadă la bustul gol pentru că au pierdut 😃. 

Noaptea dintre ani o vom petrece în sala de petreceri a hotelului, dar vom face și cu rândul la păzit copiii. 

Pentru ca noaptea dintre ani să fie una roială, mi-o imaginezi cu multe făclii în jur. Pentru a fi sigură că vom avea parte de așa ceva, am cumpărat lampioane pentru a le da drumul spre cel la miez de noapte. Fiecare de la mic la mare va înălța spre cel un lampion și astfel vom lumina cerul, în speranța că anul care vine va fi măcar la fel de bun. 

Ne-am propus să vizităm și Cetatea Râșnov, Dino Park Râșnov, dar și Parcul de Aventura din Brașov. Chiar dacă va fi iarnă, cred că vor fi momente de neuitat. Trebuie să beneficiem de toate aceste obiective ce vor fi în apropierea noastră. 

Pentru că vom merge cu mașinile personale și hotelul de pune la dispoziție gratuit parcarea privată a hotelului, avem ocazia să oprim pe drum să mai vizităm ceva obiective. 

Sunt sigură că va fi o vacanță de neuitat. Abia aștept să mergem! 

Acest articol  a fost scris pentru SuperBlog 2017 - Proba a VI-a. Vacanța este una imaginată, dar toate celelalte informații legate de hotel sunt reale 😉. 

Muzica m-a pus, într-o zi, față-n față cu realitatea!

Îmi aduc aminte că era luna iulie... Pentru că obișnuiam să ies cu prietenii la bazin, să mai anihilez din căldură, de această dată eram în casă. Ascultam muzică în camera mea. Fără să simt că volumul este prea tare mă bucuram de versurile piesei mele preferate. Deodată aud bătăi în ușa camerei mele. Era mama, mă ruga să dau volumul mai încet. Familia Popescu, prieteni de-ai părinților mei veniseră în vizită la noi. Pentru că dând volumul mai încet parcă înțelegeam mult mai greu versurile am decis să-mi pun căștile și să păstrez același volum.

Era deja trecut de ora unu când am ieșit din cameră, pentru că aveam ceva ''războaie'' în stomac și trebuia să mănânc. 

Musafirii noștri încă erau la noi. Văzându-mă domnul Popescu, medic de renume la noi în oraș m-a întrebat dacă nu cumva, uneori aud un șuier în urechi și am senzație de amețeală. 

Nu înțelegeam atunci rostul întrebărilor lui, dar curios era că acele simptome îmi erau familiare. După ce am mâncat și m-am retras în camera mea, domnul Popescu îi spusese mamei că din experiența lui, ar fi indicat să-mi fac un consult ORL. 

În scurtul timp petrecut în acea zi în casa noastră, el identificase câteva semne timpurii ale pierderii auzului. 

După ce ei au plecat, mama mi-a povestit ceea ce domnul Popescu îi spusese. Nu vroiam să accept asta, dar pentru a o liniști pe mama și pentru a-i demonstra că totul este în regulă, am acceptat să merg l un consult ORL. 

Programarea am avut-o o săptămână mai târziu, dar situația nu era atât de bună precum credeam eu. Sufeream de neurom acustic (o tumoare necanceroasă a nervilor care ajung la cohlee).

Mama deja se gândea la ce e mai rău. A început să caute pe internet asociații pentru copii cu deficiențe de auz. Întâmplător a dat peste EDIFIER Angel Sound Foundation, compania celor de la EDIFIER, care îi ajută pe copiii cu deficiențe de auz să descopere puterea sunetului.

EDIFIER  un producător de sisteme audio,care are un angajament față de comunitate, angajament ce depășește muzica. EDIFIER oferă burse studenților de la diverse discipline de la Institutul de Tehnologie din Beijing. Programul de burse EDIFIER este și un angajament față de inovație. 

Aflând toate acestea și cercetând astfel site-ul lor, mama mi-a comandat un sistem de boxe cu telecomandă wireless, la care ea alegea volumul maxim ce pot să-l ascult. Era convinsă că voi avea o experiență de neuitat. Design-ul interesant al boxelor, eleganța unei telecomenzi wireless și sunetul oferit de acestea, făceau din pasiunea mea pentru muzică o artă. 

La îndemnul domnului Popescu, am fost consultat de alți doi medici care au avut aceeași viziune. Urmam să le mai fac o vizită după 6 săptămâni pentru a vedea cât de repede a avansat boala mea. În tot acel timp de 6 săptămâni trebuia să evit orice zgomote care mi-a fi putut pune auzul mai mult în pericol. 

Metoda mamei de a asculta muzică de calitate la un volum rezonabil a dat roade. După cele 6 săptămâni, la vizita ulterioară făcută la medic, problema mea era ținută sub control. Trebuia să repet acum controlul o dată la 3 luni. În cazul în care se vedeau modificări trebuia să am o intervenție chirurgicală, dar din fericire nu a fost cazul. 

Muzica mi-a salvat viața. Probabil dacă atunci nu ascultam muzică la un volum atât de ridicat, domnul Popescu nu ar fi sesizat și nu ar fi atenționat-o pe mama despre problema mea. 

Îmi voi arăta recunoștința întreaga viață!

Acest articol este pură imaginație și a fost scris pentru SuperBlog 2017 - Proba a V-a

Inamicul meu No.1

Iarna stătea să vină și primii fulgi de zăpadă, o dată cu ea. Stăteam pitită la căldură în camera mea, ascunsă sub un morman de pături. Temperatura în casă era agreabilă, dar îmi plăcea mie să exagerez și mă ascundeam acolo parcă nu cumva, cineva să mă vadă. 

De fapt îmi puneam la cale prima mea întâlnire. Eram boboacă într-un liceu de prestigiu din oraș. Bucuria și totodată nesiguranța unui nou început, la școală nouă, cu colegi și profesori noi, nu a întârziat să apară, însă emoțiile de acest gen au trecut la fel de repede precum au apărut. Întâlnirea ce urma să aibă loc cu EL îmi fura acum gândurile. L-am cunoscut la Balul Bobocilor. Studia același profil ca și mine, dar era cu 2 ani mai mare. Nu știu unde a stat ascuns în primele săptămânii de școală, dar nici măcar nu l-am zărit. 

La bal, m-a invitat la un dans, iar în timpul dansului m-a întrebat dacă vreau să ies la o întâlnire cu el?! Eram atât de emoționată că nici nu am știut ce să-i răspund pentru moment. Tot el a luat decizia și mi-a spus ''Te aștept în fața liceului, în 30 noiembrie la ora 18.30. E ok!'' ''Perfect'', am răspuns eu fără ezitare.

Era 27 noiembrie și cele 3 zile care încă mă despărțeau de întâlnirea cu el, păreau tot mai lungi. Între timp, am aflat la școală că el studia în cealaltă clădire a liceului din cauza numărului mare de elevi, motiv pentru care nici nu prea aveam cum să ne vedem. Pauzele le petreceam mai mult prin clasă și doar curtea ne-ar fi putut ajuta să dăm ochii unul cu celalalt, dar nu a fost să fie. 

Acum mai era puțin. Nici nu mai conta dacă urma să-l întâlnesc la școală sau nu, urma să avem o întâlnire doar noi doi, prima mea întâlnire...

Pentru că nu știam dacă v-a pregăti ceva, vom merge la un film, sau ne vom plimba, sau pur și simplu ne vom duce la un suc, am ales să port o ținută casual. Nu aveam de gând să-mi pun machiaj pentru că îmi place să fiu naturală (pentru cei 16 ani ai mei era recomandat așa),  și părul aveam să mi-l prind cât mai simplu. 

Iată că ziua cu pricina bătea la ușă și orele erau deja numărate. M-am întors de la școală entuziasmată că aveam să merg. Oare unde vom merge? Oare ce vom vorbi? Oare va fi o întâlnire de neuitat? Erau întrebări ce îmi treceau prin minte în acele momente. 

Mai aveam doar două ore și am început să mă pregătesc...nu mai aveam răbdare. 

Am intrat să fac un duș și ce credeți?! Am realizată că cea care urma să fie cea mai minunată zi de până atunci, urma să se transforme în cea mai groaznică. O simplă privire în oglindă m-a făcut să urlu cât m-au ținut plămânii: ''Mamaaaaaaaa!''

Mama a sărit ca arsă, gândindu-se la ce era mi rău. Când m-am a apărut în ușa băii, deschisă larg de mine, nu știa ce să facă. ''Uite!'' i-am zis eu, arătându-i un coș  apărut exact în mijlocul frunții mele. Mama a început să râdă. ''De ce râzi?'' am întrebat-o contrariată. ''Ți se pare ceva amuzant? Întâlnirea mea e destinată eșecului.'' am completat. 

Mama m-a asigurat că în ciudat faptului că am o piele sănătoasă, acneea nu va întârzia să apară. Statisticile spun că 90% dintre adolescenți au probleme cu acneea și eu eram unul dintre el. 

''Cum mai pot merge acum la întâlnire?'' am întrebat-o. Mama mi-a spus că are ea o soluție. 

''E timpul să folosești Gerovital Stop Acnee de la Farmec'' mi-a zis mama. Cei de la Farmec au conceput o gamă completă exact pentru astfel de probleme, coșurile. Cele trei etape: curățare, acțiune și mascare aveau individual produse ce puteau fi folosite conform unei scheme de tratament. Un ajutor în plus oferit era prin faptul că fiecare produs ne arată etapa la care se încadrează (1, 2 sau 3).

Mama avea pregătit în camera ei Un Kit tratament cosmetic special pentru ziua în care voi întâmpina această problemă. Ea mi-a înmânat kitul care avea în interior un pliant cu informații despre acnee, cauze, tratament, scheme de tratament în pași/zile și prezentarea gamei complete. Deasemenea m-a ajutat să-mi aplic prima ședință de tratament, dându-mi încredere în mine și asigurându-mă că întâlnirea mea nu se oprește într-un coș apărut pe frunte. 

''Uite! Ești gata de selfie!'' mi-a zis mama. 

Cu fruntea sus și încredere în mine am plecat înspre prima mea întâlnire. 

Mulțumesc mama pentru ajutor și mulțumesc Farmec pentru aceste produse!

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2017 - Proba a IV-a

Primul nostru cuibușor!!!

De câte ori nu v-ați dorit în perioada copilăriei să creșteți mari, să fiți persoane independente?! Poate nici măcar nu știați prea mult ce înseamna asta, dar faptul că de multe ori auzeați sintagma...''când o să fi mare...'', vă doreați să descoperiți ce există după... 😊. 

Am avut aceleași gânduri, cum au majoritatea copiilor probabil... Când încă nu aveam buletin îmi doream cu nerăbdare să vină acea zi când voi avea propriul meu act de identitate. După 14 ani, am așteptat cu nerăbdare ziua în care am împlinit 18 ani și am devenit majoră. Deja eram răspunzătoare de faptele mele 💪. Majoră fiind am așteptat să termin liceul și să merg la facultate. Deja faptul că studiam într-un oraș diferit de orașul unde locuiam îmi dădea o oarecare independență. Abia după terminarea facultății și intrarea în câmpul muncii mi-a oferit independența pe care majoritatea și-o doresc, însă cu toate acestea nu era o independență 100%. De ce? Pentru că încă locuiam cu părinții, pentru că încă nu aveam casa mea, spațiul meu propriu unde să-mi pot petrece timpul așa cum vreau eu. Nu vă imaginați că am niște părinți pisălogi care mă controlau permanent sau care îmi invadau spațiul intim, nu...nici pe departe, dar locuința proprie era un obiectiv suprem după terminarea facultății. 

Șansa a fost de partea mea... În 2012 aveam să mă mut împreună cu prietenul meu pe atunci (ulterior a devenit soțul meu) în casa noastră. Era un apartament mic, de doar 30mp, dar era al nostru și eram fericiți. 

Puteam să le spunem celor ce ne călcau pragul...

30 mp cât avea primul nostru apartament multora li se pare ceva foarte mic, ei bine amenajarea case s-a făcut în așa fel încât spațiul să fie utilizat corespunzător și să fie cât mai funcțional. 

Cei 30 mp conțineau un dormitor, un living, bucătărie baie și cămară. Pentru că atunci nu am apelat la un birou de proiectare, probabil din lipsă de prea multă informare, acum aș face-o în ideea în care un birou de proiectare are mereu mai mulți Ași în mânecă decât am avut eu cu soțul meu. 

DORMITORUL

Ca suprafață dormitorul ocupa o treime din întregul apartament. Era ''colțul'' nostru intim. Pentru că spațiul trebuia utilizat până la ultimul centimetru, am ales să avem un pat care pe timpul zilei era canapea, iar pe timpul nopții se transforma într-un mic pat matrimonial. Deasemenea aveam în dormitor un mic dressing și un birou. 

LIVINGUL

Livingul era spațiul în care ne petreceam cea mai mare parte din timp. Aici ne primea musafirii și aici ne relaxam după o zi de muncă. Livingul am ales să-l facem cât mai primitor. Canapeaua, masa și televizorul sunt doar câteva obiecte care nu puteau lipsi din acest spațiu. Bineînțeles că în living aveau să aibă loc jocurile virtuale ale soțului meu pe Playstation și de ce nu vizionarea diverselor meciuri de fotbal. Livingul trebuia astfel să ofere cât mai multă relaxare.

BUCĂTĂRIA

Nu sunt un Masterchef, dar îmi place să gătesc. Amenajarea bucătăriei a fost în proporție de 90% ideea mea. Fiind un spațiu mic, am optat pentru o mobilă de bucătărie de culoare deschisă, mai exact crem, pentru a da impresia de spațiu mărit. Spațiul era atât de limitat, încât am optat pentru o masă ce se rabata pe perete, astfel încât eu și soțul meu puteam lua masa în bucătărie, iar când aveam invitați la masă, apelam la living. Bucătăria era mai mult un spațiul am meu, de creare a gusturilor 😉.

BAIA

Baia la fel precum celelalte încăperi avea un spațiu limitat, dar am optat pentru o cabină de duș în defavoarea unei cade. Chiar și așa, baia era echipată corespunzător. Bideul e singurul obiect sanitar ce-mi lipsea din această baie (am reușit însă să-mi ating această dorință în momentul în care ni s-a mărit familia și ne-am mutat la un apartament mai mare). 

CĂMARA

Cămara era suficient de mare, dar pentru că dacă aș fi umplut măcar o dată cămara cu conserve, murături și dulcețuri, ar fi însemnat să mâncăm din ele măcar vreo 3-4 ani, au optat să folosim o parte din spațiul cămării la depozitarea frigiderului, iar restul spațiului pentru scopului lui inițial, acela de depozitare conserve/murături. 

Pe cât de micuță poate părea această locuință la prima vedere, pe atât de fericiți eram noi în ea. Era ACASĂ și asta era cel mai important.

AIA Proiect

Este foarte important în proiectarea și/sau amenajarea locuinței să se țină cont de fiecare membru care va locui acea casă. Hobby-urile fiecăruia trebuie să se regăsească în spațiul pe care îl deține. 

Pentru persoanele aflate în pană de idei, recomand apelarea la un birou de proiectare. AIA Proiect este un birou de proiectare, audit energetic, evaluare imobiliară și servicii auxiliare. 

De la evaluator ANEVAR, diverse avize și planuri urbanistice, proiecte case și/sau amenajări, reamenajări și renovări, toate aceste servicii sunt oferite de persoanele special destinate să vină în ajutorul clienților. 

Testimonialele celor care au apelat la AIA Proiect, demonstrează că sunt o echipă de profesioniști. 

Atunci când avem în minte un proiect de casă, este important să avem lângă noi care pot să transforme o veche casă sau doar un simplu proiect, în ACASĂ. AIA Proiect îți va fi mereu alături în acest demers. Trebuie doar să apelezi la specialiști, atunci când ești depășit de situație. 

Voi cum v-ați amenajat locuința? Ați apelat la un specialist sau v-ați dus pe mâna instinctului propriu? 

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2017 - Proba a III-a