30!

3 septembrie 2017 a fost zi de celebrat... Am schimbat prefixul 😋. 

Dacă în copilăria mea așteptam cu nerăbdare aniversări de cumpănă, gen 14 ani - pentru a-mi face buletinul, sau 18 ani - pentru a fi majoră, iată că de curând am trecut pragul de 30! 

Parcă până la aniversarea majoratului timpul trecea mai greu, sau poate că adolescentă fiind îmi petreceam altfel timpul. O dată cu majoratul, timpul a început să zboare, am terminat liceul , apoi facultatea, apoi am intrat în câmpul muncii, l-am cunoscut pe soțul meu, ne-am căsătorit, a venit Andres și iată-mă ajunsă la 30 de ani...wow!

Am împlinit 30 ani, când eram în vacanța noastră în Ibiza; și pentru a marca într-un mod mai special momentul aniversării noastre (soțul meu e născut în aceeași zi cu mine, doar că un an mai devreme - el a schimbat prefixul anul trecut 😊) a plecat într-o călătorie cu barca pe mare. A fost un moment memorabil 😉. 

Pentru că aici, în Londra avem doar câțiva prieteni, ne-am sărbătorit ziua de naștere și împreună cu ei, dar o săptămână mai târziu când am revenit pe tărâm britanic. 

Am aterizat vineri seara și întâlnirea cu prietenii am plănuit-o pe a doua zi, sâmbăta. Nu am avut suficient timp pentru pregătiri așa că m-am rezumat la a găti niște sarmale (mâncare care mă scoate din bucluc 😀 ) și carne cu cartofi la cuptor. Am dat startul nu un aperitiv și am încheiat cu nelipsitul tort. 

A fost primul an de când îl cunosc pe soțul meu, în care am avut doar un tort. Și asta pentru că am găsit un singur model, el a ales o cutie cu eclere ca fiind tortul lui aniversar și a lăsat ca doar eu să am tort 😍, doar schimbasem prefixul 😇. 

Cum mă simt la 30?

Uneori parcă timpul nu a trecut peste mine și am aceleași trăiri ca atunci când eram mică, mă supăr repede și îmi trece la fel de repede. Alte ori mă bucur jucându-mă cu Andres și jucăriile lui, de parcă ar fi jucăriile mele și am momente în care sunt mai fascinată eu decât el, de anumite descoperiri. Însă o dată cu trecerea timpului am tot mai multe vise și idei, tot mai multe dorințe și planuri de a le realiza. Mă simt la 30 ani suficient de matură, dar în același timp copilandră, mă simt sigură pe deciziile luate până în prezent, dar totuși nesigură pe ceea ce îmi doresc de la viitor. Uneori maturul din mine vrea ceva, dar copilul cere cu totul opusul și într-un final câștigă partea mai accentuată 😁. 

Sunt recunoscătoare pentru ceea ce am astăzi! Sunt recunoscătoare pentru familia mea (soțul meu, copilul meu, mama, tata, frații mei) și cea a soțului meu (părinții și frații lui) și pentru tot ceea ce am construit împreună! 

Fără voi nu aș fi fost azi, ceea ce sunt!