Îmi aduc aminte că era luna iulie... Pentru că obișnuiam să ies cu prietenii la bazin, să mai anihilez din căldură, de această dată eram în casă. Ascultam muzică în camera mea. Fără să simt că volumul este prea tare mă bucuram de versurile piesei mele preferate. Deodată aud bătăi în ușa camerei mele. Era mama, mă ruga să dau volumul mai încet. Familia Popescu, prieteni de-ai părinților mei veniseră în vizită la noi. Pentru că dând volumul mai încet parcă înțelegeam mult mai greu versurile am decis să-mi pun căștile și să păstrez același volum.
Era deja trecut de ora unu când am ieșit din cameră, pentru că aveam ceva ''războaie'' în stomac și trebuia să mănânc.
Musafirii noștri încă erau la noi. Văzându-mă domnul Popescu, medic de renume la noi în oraș m-a întrebat dacă nu cumva, uneori aud un șuier în urechi și am senzație de amețeală.
Nu înțelegeam atunci rostul întrebărilor lui, dar curios era că acele simptome îmi erau familiare. După ce am mâncat și m-am retras în camera mea, domnul Popescu îi spusese mamei că din experiența lui, ar fi indicat să-mi fac un consult ORL.
În scurtul timp petrecut în acea zi în casa noastră, el identificase câteva semne timpurii ale pierderii auzului.
După ce ei au plecat, mama mi-a povestit ceea ce domnul Popescu îi spusese. Nu vroiam să accept asta, dar pentru a o liniști pe mama și pentru a-i demonstra că totul este în regulă, am acceptat să merg l un consult ORL.
Programarea am avut-o o săptămână mai târziu, dar situația nu era atât de bună precum credeam eu. Sufeream de neurom acustic (o tumoare necanceroasă a nervilor care ajung la cohlee).
Mama deja se gândea la ce e mai rău. A început să caute pe internet asociații pentru copii cu deficiențe de auz. Întâmplător a dat peste EDIFIER Angel Sound Foundation, compania celor de la EDIFIER, care îi ajută pe copiii cu deficiențe de auz să descopere puterea sunetului.
Aflând toate acestea și cercetând astfel site-ul lor, mama mi-a comandat un sistem de boxe cu telecomandă wireless, la care ea alegea volumul maxim ce pot să-l ascult. Era convinsă că voi avea o experiență de neuitat. Design-ul interesant al boxelor, eleganța unei telecomenzi wireless și sunetul oferit de acestea, făceau din pasiunea mea pentru muzică o artă.
La îndemnul domnului Popescu, am fost consultat de alți doi medici care au avut aceeași viziune. Urmam să le mai fac o vizită după 6 săptămâni pentru a vedea cât de repede a avansat boala mea. În tot acel timp de 6 săptămâni trebuia să evit orice zgomote care mi-a fi putut pune auzul mai mult în pericol.
Metoda mamei de a asculta muzică de calitate la un volum rezonabil a dat roade. După cele 6 săptămâni, la vizita ulterioară făcută la medic, problema mea era ținută sub control. Trebuia să repet acum controlul o dată la 3 luni. În cazul în care se vedeau modificări trebuia să am o intervenție chirurgicală, dar din fericire nu a fost cazul.
Muzica mi-a salvat viața. Probabil dacă atunci nu ascultam muzică la un volum atât de ridicat, domnul Popescu nu ar fi sesizat și nu ar fi atenționat-o pe mama despre problema mea.
Îmi voi arăta recunoștința întreaga viață!
Acest articol este pură imaginație și a fost scris pentru SuperBlog 2017 - Proba a V-a
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu