sâmbătă, 31 decembrie 2016

Tineri Pentru Tineri - Mureș

     Cu ocazia sărbătorii Nașterii Domnului am fost la colindat cu tinerii de la Liga Tinerilor Creștini din Târgu Mureș, dar și cu cei de la Asociația Tineri pentru Tineri - Mureș. Despre aceștia din urmă, vreau să vă povestesc azi...

     Aveam nevoie de câțiva tineri, care să mă ajute să duc daruri la copiii din spitale și de la cei din Preventoriu TBC din Târgu Mureș. Pentru că nu știam ce să fac am sunat-o pe prietena mea, Crina, care m-a scos din impas. Mi-a dat numărul de telefon al Anei, președinta Asociației. 

     Ana, are doar 18 ani, dar deși unii tineri de vârsta ei au cu totul alte preocupări, Ana este interesată să promoveze voluntariatul și să responsabilizeze tinerii cu privire la problemele sociale ale comunității. Ana este în ultimul an de liceu și se pregătește pentru admiterea la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș. 

     Am aflat de la Ana că Asociația ''Tineri Pentru Tineri - Mureș'' a fost fondată în acest an, în jurul grupului lor de prieteni; și chiar dacă la început erau vreo 5 persoane, în prezent sunt peste 30 de voluntari.  

     Printre obiectivele asociației se numără:
- responsabilizarea tinerilor cu privire la problemele sociale;
- promovarea culturii românești, a vieții simple, dar esențiale;
- educarea tinerilor prin activități specifice (conferințe, tabere, discuții cu diverși invitați pe teme sociale, culturale);
- promovarea voluntariatului. 

     《Printre cele mai importante activități organizate până acum de către Asociația Tineri Pentru Tineri - Mureș, sunt conferințele susținute de Claudiu Răducu și Prof. Dr. Pavel Chirilă, organizarea unor tabere studențești și campania „Dăruiește din sânge”, organizată în parteneriat cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Mureș. În cadrul campaniei „Dăruiește din sânge” am reușit să strângem un număr important de donatori de sânge care ne-au pus la dispoziție tichetele de masă primite în schimbul donării, tichete pe care acum le folosim pentru a oferi ajutoare unor familii foarte sărace. 

     Pentru anul 2017 ne propunem să ne diversificăm activitățile. Un punct important vor fi acțiunile cu profil medical dat fiind faptul că majoritatea voluntarilor noștri sunt studenți la medicină sau medici rezidenți. În acest sens vom încerca să abordăm teme de educație pentru sănătate, acțiuni de screen-ing în zone defavorizate, cu acces dificil la serviciile medicale primare.

     De asemenea, vom încerca să ne intensificăm eforturile de a culege colinde tradiționale, autentice din județele Mureș și Bistrița, dar și alte texte populare, cântece, obiceiuri prețioase, aflate în pericol de a se pierde.

     Ne dorim, de asemenea, să oferim alternative frumoase și constructive de petrecerea timpului liber. Am organizat și până acum drumeții pe munte, excursii, seri de film, de sport, cursuri de dans popular. Începând de anul viitor vom colabora cu specialiști din diverse domenii (sport, meșteșugari, alpiniști, dansatori).

     Evident, ne dorim o colaborare cât mai bună cu instituțiile de învățământ, cu biserica, dar și cu societatea civilă.

     Rezumând, TPT-Mureș dorește să creeze un mediu pentru o dezvoltare culturală, socială, morală potrivită vârstei și să folosească energia tinereții în folosul voluntarilor săi, dar și a semenilor.≫ mi-a spus Ana despre Asociația Tineri Pentru Tineri - Mureș.
 
      Când am întrebat-o pe Ana, ce reprezintă pentru ea TPT - Mureș mi-a zis așa: ''TPT pentru mine este în primul rând, un cadru în care pot să mă dăruiesc, în care pot să mă valorific și să îmi cultiv ideile și darurile primite de la Dumnezeu. Apoi, e un loc al prieteniilor, e a doua mea familie.''

     Cei care vor să ce implice în activitățile asociației o pot face accesând pagina de Facebook a asociației - Asociația Tineri pentru Tineri - Mureș, unde pot afla detalii despre datele de contact și programul tinerilor. 

     Dacă mergem pe îndemnul Părintelui Nicolae Steinhardt ''Dăruind, vei dobândi!'', cu siguranță faptele vostre ni se vor întoarce însutit. 

Ea e Ana, 




și Asociația Tineri Pentru Tineri - Mureș








duminică, 25 decembrie 2016

Unde este Crăciunul de altădată?

    Locuiesc în Târgu Mureș din decembrie 2012. Acesta e al cincilea Crăciun sărbătorit aici. Și parcă, o dată cu trecerea timpului, nu mai e același Crăciun ce-l trăiam acasă cu părinții și frații mei. Cât eram mică, așteptam nerăbdătoare ziua de Crăciun, pentru că urma să mergem la colindat, vestind astfel Nașterea Domnului. 

       Îmi aduc aminte că așteptam prânzul în ziua de Ajun, după care puteam pleca la colindă. Colindam prin toate blocurile din cartier și la cunoscuți și la necunoscuți, ca să vestim astfel Nașterea Domnului. Într-o iarnă, am sărbătorit Crăciunul în satul natal al mamei mele, la bunici. Eram împreună cu frații mei, Alin și Adi, și deasemenea cu verișoara mea, Mirela. A fost un Crăciun de poveste. Am fost la colindă și ne-am umplut străițele de mere, nuci, biscuiți și colaci. Îmi aduc cu drag aminte de acele vremuri, când parcă trăiam într-o comuniune cu oameni și mai aproape de Dumnezeu.

     Acum, copiii nu mai știu de această tradiție a colindului, sau dacă știu de ea, nu o mai practică, precum odinioară. Acum totul se rezumă, parcă, la o masă cât mai bogată și o relație cât mai rece cu Dumnezeu și cu oamenii. 

     Am început prin a vă spune că e al cincilea Crăciun la Târgu Mureș, ei bine, e al cincilea Crăciun în care nu mai aud copii la colindat. Câteva cete ce adulți, dar și acelea foarte rare. E trist, pentru că orice sărbătoare în sine de fapt e o apropiere de Dumnezeu și de oameni, iar dacă nu mai trăim cu se cuvine sărbătorile, ajungem niște oameni reci și singuri. Mi-aș dori să transmitem cât de mult putem valorile și tradițiile noastre și într-un glas să cântăm:

''Hristos se naște, măriți-L,
Hristos din ceruri, întâmpinați-L,
Hristos pe pământ, înălțați-vă,
Cântați Domnului tot pământul.
Și cu veselie, lăudați-L popoare
Că s-a preamărit.''



marți, 20 decembrie 2016

De ce am ales ''Stele și dorințe''?

     Când am ales să scriu pe blog, m-am gândit să aleg un nume care să mă reprezinte... 
   
     Încă de mică, mama îmi spunea că dacă văd o stea căzătoare să-mi pun o dorință și mi se va împlini. Ei bine, am ales numele blogului de ''Stele și dorințe'' pentru că sunt mai mult decât convinsă că orice dorință devine realitate, dacă privim spre stele 😉. 

     Inițial am vrut să scriu pe blog doar despre pasiunea mea pentru handmade, deoarece această dorință am început să mi-o împlinesc o dată cu intrarea în concediul de maternitate, dar de fapt orice informație ce o transpun în cuvinte pe blog (fie că e despre mine, sau despre cei ce mă înconjoară) e de fapt o dorință, care se împlinește. 

     Imagini pentru stele si dorinte

luni, 19 decembrie 2016

My Secret Santa - 2016

     Anul acesta am intrat pentru prima dată într-un grup ce urma să-și facă reciproc cadouri de Crăciun. De fapt e o extensie a grupului de mămici care lucrează acasă, Work At Home Moms; grupul numindu-se Work At Home Santa. Mămicile organizatoare s-au ocupat de fiecare persoană în parte, au pus diverse întrebări pe grup, au facut chiar și un chestionar, pe care fiecare mamă a fost obligată să-l completeze, ajutându-l astfel pe Secret Santa să găsească cadoul perfect. 
      Pentru că e un grup de mămici care lucrează acasă, m-am gândit că ar fi frumos să trimit cadou mămicii din ceea ce lucrez eu. Am primit prin mail de la una din mămicile organizatoare date despre mămica pentru care trebuia să fiu Secret Santa - Elida. Aveam mari emoții, pentru că am aflat despre ea, că-i place să facă origami și flori din hârtie. M-am riscat și i-am trimis un plic din hârtie făcut de mine. 



     Așteptam cu nerăbdare să ajungă curierul la destinație ca să văd reacția. Noroc, dacă îl pot numi așa, curierul de la Târgu Mureș a scris greșit pe buletinul de expediție numărul de telefon al Elidei, și astfel, am fost anunțată de către cei din București că urmau să ducă coletul la destinație, însă nu era bun numărul de telefon, așa că mi-au cerut iar numărul de telefon. Astfel știam că urmează să ia lăgătura cu Elida. Am stat ca pe ace timp de câteva ore până am văzut reacția Elidei pe grupul de pe Facebook, în care anunța primirea coletului: ''A ajuns cadoul de la moș, azi. Multumesc frumos!! Florina Cordos te pup!! Râvneam la o gentuță de felul ăsta (de 3 ori am început și eu să fac una, dar m-a lăsat răbdarea), e super.'' 

    Pentru că eu îmi făcusem datoria de Moș Crăciun, așteptam acum să văd ce mi se rezervă mie, de la Moșul meu Secret 😊. 

     Deși la una din întrebările puse pe grup am răspuns că vreau să primesc cadoul cât mai aproape de Crăciun, parcă nu mai aveam răbdare. Azi, însă, am fost sunată de curier că am un colet. Cum nu comandasem nimic, doar Secret Santa putea fi 😉. Doina Anghel cu pagina ei Lucrusoare Handmade, a fost My Secret Santa anul acesta... M-am bucurat enorm de cadourile ei... le-a îmbinat pe toate 😁. Am primit un set de mănuși, o cană cu hăiniță, un săpun natural, un ornament și ciocolată. Asta înseamnă că am fost un copil cuminte :) Mulțumesc moșului!  



    Fotografia postată de Lucrusoare Handmade.


   Fotografia postată de Lucrusoare Handmade.

sâmbătă, 17 decembrie 2016

Colinde, colinde, e vremea colindelor...

     Pentru că se apropie cu pași repezi Sărbătoarea Nașterii Domnului, am început din această săptămână să ducem vestea Nașterii pe la cei aflați în suferință. 

         În calitate de angajată a Protopopiatului Ortodox Român din Târgu Mureș, am început cu tinerii aflați în Casele de Tip Familiar din Sâncraiul de Mureș și au urmat apoi vârstnicii din Căminul pentru Persoane vârstnice din Târgu Mureș. Am fost ajutați în această zi de tinerii de la Liga Tinerilor Creștini Târgu Mureș, cărora le mulțumesc. Atât copilașii, cât și bătrâneii s-au bucurat de colinde și de cadourile primite de la noi. Am fost la rândul nostru colindați de aceștia și astfel ne-a fost răsplătită colinda. 

        Nu am trecut cu vederea nici copilașii din Preventoriu TBC din Mureșeni și cei aflați în spitalele de Pediatrie I și II, Cardiologie Pediatrică și Hematologie Pediatrică. De această dată ne-au fost alături tinerii din Asociația Tineri Pentru Tineri - Mureș. Au fost minunați. S-au mobilizat și au venit într-un număr mare să aducem un zâmbet pe fețele copilașilor aflați în suferință. Deși erau bolnăviori, s-au bucurat să ne asculte. Am plecat însă cu sufletul trist din secția de Pediatrie I, unde se află în prezent câțiva copilași abandonați 😞 Atât de mici, și totuși fără protecție maternă. Angajatele de pe secție încercă să țină locul mamelor, dar să nu uităm că ''Mama e acea persoană care poate înlocui pe oricine, dar care nu poate fi înlocuită de nimeni''. 2 săptămâni avea o fetiță rămasă singură...frumușică foc. 

        Mi-am promis că o să revin acolo, pentru a le oferi îmbrățișările mele și dragostea mea acelor copilași singuri, cât de curând posibil. 















luni, 12 decembrie 2016

Un lucru mic, pentru o faptă mare!

     Într-una din postările mele trecute, vă îndemnam pe toți să strângeți dopuri de la sticlele de plastic. Asta pentru că am în minte un proiect, pe care din lipsa timpului încă nu l-am materializat, încă. 
   
     Ei bine, azi de dimineată, am găsit pe un grup: ''Mămici și burtici din Județul Mureș'' o cauză nobilă pentru care să adunăm cât mai multe dopuri de la pet-uri. 

      Eu am dat ''sfară-n țară'' pentru proiectul meu în urmă cu ceva timp, dar acum voi redirecționa toate acele dopuri adunate către această cauză. 

      ''O mămică, ne-a cerut ajutorul pe grup, este vorba de un copilaș care are scleroză multiplă și nu se mai poate ridica din pat, nu mai poate umbla fără un cărucior performant. Părinții băiețelului nu au spus povestea lor decât celor apropiați, iar mama care ne-a cerut ajutorul e o prietenă a apropiaților familiei. Din păcate nu avem detalii despre nume sau poveste copilașului, părinții vor să rămână anonimi, iar fărăr acordul lor nu putem afla nimic, cu atât mai puțin să facem public. Cum putem noi să-i ajutăm? Ideea e în felul următor: nu se cer bani, deși poate ar avea nevoie de așa ceva. Nu se cer  nici haine. Însă, au nevoie de nici mai mult, nici mai puțin de un milion de dopuri pet! Orice fel de dopuri de la sticlele din plastic, de orice mărime. Așadar, în încercarea noastră de a ajuta acest copilaș să poată primi căruciorul performant, vom demara în cartierele mari câte o mămică, care se oferă să strângă dopuri. Vom stabili o dată limită la care se vor număra dupurile adunate, iar mămicile desemnate pe cartiere se vor întâlni'', au declarat reprezentantele grupului pentru ziarul Zi de zi.  

     Cred cu tărie că această inițiativă a mămăcilor va da roade și copilașul va primi căruciorul de care are mare nevoie!


marți, 6 decembrie 2016

Moș Nicolae!!!

     Daaaaaa!!! A venit moș Nicolae! Anii copilăriei mele erau cei mai frumoși în perioada sărbătorilor de iarnă... Așteptam cu mare emoție dimineața zilei de 6 Decembrie, să vedem ce ne-a adus Moșu' :)

     Timpul a trecut și soțul meu, împreună cu mine, am devenit la rândul nostru ''moși'' :) Încă nu are 2 ani Andres, dar aseară ne-am pregătit împreună ghetuțele pentru ca Moș Nicolae să lase ceva în ele. Dacă nu sunt curate, riscăm să nu primim nimic. 

     Iată ce băiețel hărnicuț avem :)







     Nu a trecut mult timp și Moșu' mult așteptat și-a lăsat darurile pentru noi în ghetuțele curate și pregătite lângă ușă...


     Bucurie mare, Moșu a lăsat în ghetuțele lui Andres un tir care se poate demonta. Șurubelnița și alte scule din pachet îl vor ajuta să poate schimba roțile și să repare defecțiunile :)




     Voi ați fost cuminți? Ce v-a lăsat moșu în ghetuțe?

sâmbătă, 3 decembrie 2016

Retrospectivă noiembrie 2016!

      Azi mi-am propus să vă împărtășesc câte ceva de ce am făcut eu în ultimul timp, mai exactă în ultima lună... În 1 noiembrie am revenit la muncă, după aproape 2 ani de stat acasă... Andres, băiețelul meu, urmează să împlinească 2 ani abia în 21 ianuarie, dar pentru că Legea 66/2016 mi-a dat posibilitatea să beneficiez de suplimentul de inserție cu condiția să îmi reîncep activitatea cu 2 luni înainte să împlinească 2 ani copilul, am profitat :) 

      M-am reîntors la muncă pe 1 noiembrie... după 2 ani acasă îmi doream și nu-mi doream să mă reîntorc. Nașterea unui copil îți schimbă viața din toate punctele de vedere. Toate discuțiile pe care le purtam cu prietenele mele erau despre copii, despre ce a mai făcut Andres și/sau ce-mi doresc să fac în ceea ce-l privește pe el. Faptul că urma să încep muncă, mă încânta, pentru că urmă să am și o altă preocupare, dar în același timp mă neliniștea, pentru că timpul meu fizic era acum împărțit în mai multe bucăți: copil, familie, prieteni, hobby și job. Și cum job-ul îmi ''mănâncă'' zilnic 8 ore pe zi, neliniștea mea avea bază solidă. 
      
     Prima zi de muncă, a decurs repede și bine, ''socializând'' cu toate colegele despre cum au trecut cei 2 ani... Așteptasem cu emoție această zi și s-a terminat mai repede de cât mă așteptam. 

     Următoarele zile am început încet, încet să-mi reiau îndatoririle avute înainte de concediu pentru creșterea copilului, dar a fost nevoie de 2-3 săptămâni să pot intra în normal. Nu a existat o ''predare'' de ștafetă și am fost nevoită să preiau treptat lucrurile. 

     În ce privește hobby-ul meu de obiecte handmade, am încercat să diversific activitatea și să încerc și altceva... Și pentru că Sărbătorile de Iarnă se apropie cu pași repezi am făcut niște ornamente de Crăciun
                        

și deasemenea am început că cos pe etamină un semn de carte... :)



     Având în vedere că sunt primele tentative, sunt foarte mândră de ele :)

     Voi ce părere aveți? Aștept critici constructive ;)