duminică, 31 decembrie 2017

Bun venit 2018 !!!

Deși mai sunt câteva ore până la trecerea dintre ani, mesajele cu urări de bine și La mulți ani din partea celor dragi nu se opresc să vină... Prin fiecare urare, gândul principal e spre un an mai bun și mai prosper.

Acum la cumpăna dintre ani, nu pot să fiu decât mulțumită cu anul care tocmai se încheie. Deși sunt lucruri pe care poate le-aș schimba, acest lucru e imposibil, așa că nu îmi doresc de la anul care se aproprie cu pași repezi decât să fac alegerea cea bună de fiecare dată când sunt pusă în ipostaza de a alege, să trăiesc prezentul, să nu regret trecutul, iar în ceea ce privește viitorul să fiu conștientă că depinde doar de mine.

Anul care tocmai se încheie a fost un an al deciziilor, un an în care împreună cu soțul meu am hotărât să venim în Anglia, un an în care am luat-o parcă de la zero, și ne-am demonstrat încă o dată că se poate. Că atât timp cât există voință, orice este cu putință!

În acest an, aș putea spune că am început o nouă viață... Departe de familie și de majoritatea prietenilor, ne-am concentrat pentru a ne oferi nouă și copilului nostru un viitor mai bun. Și pot spune că am reușit! 

Pe plan personal aș vrea ca în anul 2018 să petrecem mai mult timp în familie, să călătorim mai mult, să vizităm mai multe locuri noi, să ne facem și mai mult timp pentru noi. 

Aș vrea deasemenea să citesc mai mult, să scriu mai mult pe blog, să mă dezvolt mai mult. Vreau să reiau pasiunea pentru handmade. Iar faptul că urmează să ne mutăm într-o casă nouă, nu poate să fie decât un atu pentru pasiunea mea.

Profesional vreau să îmi găsesc locul 😊. Din punct de vedere profesional, încă nu sunt pe deplin împlinită, așa că sper ca anul 2018, să-mi aducă această împlinire. 

Pășim cu speranță spre un an mai bun, spre un an cu multe împliniri și realizări, spre un an în care să fim cu toții fericiți!

La mulți ani, tuturor!



vineri, 1 decembrie 2017

Scoate-ți burtica la plimbare!

Aducerea pe lumea a unui copil trebuie să fie întotdeauna un motiv de bucurie. Faptul că un alt om crește înăuntrul tău, nu poate decât să te bucure. E un sentiment unic, pe care îl pot simți doar femeile. Acesta e unul dintre avantajele noastre 😊. 
Când îl purtam în pântece pe Andres, băiețelul meu, am avut la începutul perioadei de sarcină vreo 2 luni chinuitoare, în care aș fi preferat să stau mai mult în casă. Deși sarcina mea nu era vizibilă, o simțeam eu prin stările de greață resimțite la fiecare miros puternic. Când deja a început să crească burta, mă simțeam incomod în orice ținută și parcă nu mai aveam curaj să ies afară din casă. Lejeritatea hainelor nu mai era la îndemână. 
Azi, în calitate de blogger ambasador la Hotmama.ro vreau să le scot pe graviduțe din casă. Promovez etalarea burticilor. Alături de Oana Grozavu, vreau să aduc în prim-plan cum se raportează graviduțele din afara granițelor, față de graviduțele din țara noastră la perioada cea mai frumoasă din viața unei viitoare mămici. Momentul în care simți cum o altă inimioară crește înăuntru tău, trebuie să radiezi prin felul de a fi, dar și prin vestimentație. Oana Grozavu promovează și peste hotare hainele de gravide create de Hotmama.ro. 
Pentru că perioada imediat următoare, cea în care proaspăta mămică alăptează, poate da și mai multe bătăi de cap. Mai ales când hainele pe care proaspăta mămică le are, nu sunt haine special create pentru perioada de maternitate, tot Hotmama.ro e alături prin hainele special concepute pentru alăptare. Dana Lalici îmi stă și ea alături în această campanie și promovează prin blogul ei, frumusețea femeilor în timpul sarcinii și după sarcină. Inclusiv prin numele blogului sau, ea sfătuiește femeile să se reinventeze. 



De multe ori, o proaspătă mămică, pe lângă probleme de acomodare cu noul membru, are și probleme de depresie. Încrederea în ea poate să scadă, însă acestă încredere poate fi ridicată dacă ai alături ținute speciale concepute pentru această perioadă.
Nu trebuie să stăm închise în casă. Hotmama ne stă alături, și găsim de la bluze, la pantaloni flaușați pentru gravide și colecția office pentru o gravidă activă. 
Nu sta în casă! Burtica ta trebuie etalată!



Acest articol  a fost scris pentru SuperBlog 2017 - Proba 27. Parteneriate HOT pentru hotmama.ro