Într-o postarea de-a mea din decembrie 2016 vă vorbeam despre un grup de mămici de pe Facebook, grup ce avea ca scop colectarea de dopuri pet pentru o cauza nobilă. Credeam cu tărie că inițiativa mămicilor din județul meu va da roade, însă s-a aflat că băiatul care a fost rolul principal în acea acțiune a primit din alte surse căruciorul performant. Astfel toate dopurile colectate au fost redirectionate către Timișoara, unde există încă din toamna anului 2012 o campanie cu același subiect... ''Dopuri...pentru o cauză!''
Campania ''Dopuri...pentru o cauză!'' este o campanie care unește două ramuri, cea socială (printr-un gest mic, să ne ajutăm aproapele) și cea ecologică (prin colectarea și reciclarea dopurilor de plastic, protejând astfel mediul înconjurător). Această campanie are ca și inițiator și coordonator pe ing.Stana Octavian, care începând din toamna anului 2012, s-a hotărât să ajute atât persoane din comunitate cât și mediul înconjurător.
Campania ''Dopuri...pentru o cauză!'' a avut deja 3 episoade finalizate, un episod intermediar (în care dopuriile adunate timp de 2 luni s-au trimis spre o altă camanie cu același scop) și un episod în curs de derulare.
Episodul aflat în curs de derulare în are în prim-plan pe un bărbat de 40 ani, rămas stâlpul familiei pentru cei doi copii rămași cu el, după divorțul de soție.
Fiecare dop contează!
Dopurile pot fi trimise la Timișoara prin Fan Curier, plata la destinație, pe numele lui Raul Toth (telefon: 0728116145), specificându-se pe colet numele Campaniei ''Dopuri...pentru o cauză!''